In loc de pensie va avea parte de PUSCARIE. La 52 de ani si-a ucis tatal cu un ciocan si un cutit


Intră acum și în grupul de

Se spune că înţelepciunea vine odată cu vârsta dar acest lucru nu se poate aplica şi în cazul unui bărbat din localitatea Bosanci, judeţul Suceava, care la 52 de ani şi-a ucis propriul tată cu un ciocan şi un cuţit. Nimeni nu îşi poate explica ce la determinat pe bărbat să facă un asemenea gest cu o cruzime ieşită din comun.

Omorul a avut loc chiar în casa victimei de 74 de ani, corpul neînsufleţit al acestuia fiind descoperit a doua zi de la comiterea faptei de un vecin de-al bătrânului care a alertat şi poliţia.

„La fața locului s-a deplasat echipa operativă complexă a poliției, care sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a stabilit că vineri noapte, în jurul orei 23.00, pe fondul unor neînţelegeri, între tată şi fiu, cel din urmă i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciocan şi un cuţit tatălui său, provocându-i leziuni, care în scurt timp au dus la deces” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Alin Botezatu.

Medicul legist prezent la locul incidentului a concluzionat provizoriu că moartea a fost violentă, ea s-a datorat şocului hemoragic cu hemoragie externă datorată multiplelor lovituri de cuţit primite de victimă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, autorul fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de